
TIPAR OFFSET
Tiparul offset este un proces de imprimare utilizat pentru printarea pe o suprafața plană, folosind plăcile de tipar. Aceasta metoda de imprimare este una dintre cele mai răspândite modalități de creare a tipăriturilor, o alegere perfectă pentru realizarea tirajelor mari în care se includ: ziarele, revistele, broșurile, agende, calendare, postere, pliante, articolele de papetărie și cărțile.
Comparativ cu alte metode de imprimare, imprimarea offset este cea mai potrivita pentru producerea, din punct de vedere economic, a volumelor mari de printuri de înaltă calitate, intr-un mod ce necesita puțină întreținere. Suporturile pe care se poate realiza tiparul offset sunt foarte variate: de la hârtie offset, dublu cretată, hârtii autocolante sau acoperite cu folii PVC (pentru etichete), hârtii și cartoane speciale într-o mare varietate de culori si texturi, etc.
Calitatea tiparului și cromatica sunt influențate de culoarea hârtiei sau cartonului folosit, de caracteristicile suportului – grad de alb, tipul suprafeței (lucioasa, mată), textura, grad de absorbție, calitatea imaginii etc.

FĂLȚUIRE – COASERE CU AȚĂ – BROȘARE
Fălțuirea este îndoirea colilor de hârtie în diverse moduri, respectând o anumita ordine de succesiune a fețelor la final obținem o fascicolă din 2, 4, 8, 12 sau 16 pagini. Se poate realiza manual sau mecanizat.
Realizarea unei cărți prin atașarea coperții la blocul de carte, adunat în prealabil.
Vă oferim cea mai buna soluție pentru legatorie: coaserea cu ață în fascicole, pe utilaje complet automate de înaltă performanță. Astfel cartea este mult mai rezistentă și filele nu se desprind (este soluția optima pentru o utilizare intensă de lungă durată) se deschide foarte ușor, fără să lase urme pe cotor.
Broșarea se poate realiza automat, cu termoadeziv pe mașini de broșat, sau manual, cu aracet.

BIGUIRE – CAPSARE – MICROPERFORARE
Biguirea reprezintă un proces de finisare a materialelor tipografice, care ajută la plierea ulterioară a unei coli de hârtie. Bigul este un marcaj realizat prin intermediul unui utilaj special ce permite îndoirea cu ușurință a unui carton sau hârtie. Biguirea e recomandata pentru cartoane a căror grosime este peste 150 gr/mp. De obicei se aplică pentru felicitări, pliante, mape.
Capsare – operațiunea de prindere a mai multor coli, cu capse la realizarea caietelor, revistelor, cataloagelor etc.
Microperforare – perforarea anumitor zone ale produselor unde urmează să fie decupate.

CAȘERARE – ȘTANȚARE
Cașerarea este procedeul de finisare prin care o imagine tipărită se lipește pe un carton cu grosime începând de la 1,5 mm cu ajutorul unui adeziv. În urma acestui proces produsul tipărit capătă rigiditate și susținere.
Realizăm coperți cașerate pentru agende, bloc notes, caiete, cărți, manuale și orice alte produse cu părți rigide cum ar fi cutiile. Marele avantaj al serviciului de caserare este realizarea de produselor personalizate integral cu imagini, logo și text.
Ștanțarea este o ramură a tipografiei. Ea se interpune între imaginație și produsul final. Prin ștanțare putem da forma dorită unei mape, unui catalog, cărți, cutii, etichetă. Variația și complexitatea depind exclusiv de imaginația și de ideile fiecăruia. Ștanțarea unui carton îl transformă într-o cutie de dimensiunile dorite. Practic, prin ștanțare se poate realiza orice formă.
Ștanțarea plană
Operațiunea de decupare din coală de hârtie a unui produs cu un contur oarecare.
Ștanțarea tunel
Operațiune de decupare a unui produs cu un contur oarecare, se execută cu o ștanță în formă de prismă dreaptă.

LAMINARE – SPIRALARE – TĂIERE
Laminarea – operațiunea de acoperire pe o față sau pe ambele fețe cu un strat de peliculă protectoare. Se recomandă pentru suporturi cu gramaje mai mari de 170 g/mp. Se poate face cu peliculă mată sau lucioasă.
Spiralarea este folosită ca metoda rapida de prindere a documentelor: calendare, cataloage, meniuri, documente, albume sau alte lucrări. Spira poate fi alba sau neagra din metal. Dimensiunea spirei se va alege în funcție de numărul de pagini și grosimea documentului.

IMPRIMARE FOLIO ȘI TIMBRU SEC
Imprimarea folio este procedeul prin care se poate personaliza un produs cu folie aurie, argintie, transparentă. Ceea ce diferențiază imprimarea folio de celelalte metode de imprimare, este capacitatea de a personaliza orice produs tipărit și de a-l scoate din obișnuit, oferindu-i rafinament și noblețe.
Se pot personaliza: mape din piele, coperți de carte, agende, scoarțe de albume.