Tipografia  Balacron oferă serviciul de tipărire cărți, îmbinând calitatea imprimării cu prețurile competitive și în termen scurt de execuție. Aspectele ce țin de tipar și calitatea produsului finit sunt garantate.

Carte legată Standard I (coperta moale, coaserea prin capse)
In această categorie de produse pot fi incluse revistele, caiete, broșuri – cu ediţie neperiodică sau periodică. De obicei, un astfel de produs nu conține mai mult de 96 de pagini. Coaserea se realizează prin intermediul capsatoarelor ce permit atașarea paginilor de interior de o coperta prin intermediul unor capse de sârma.

Carte broșată SoftCover Standard II (coperta moale)
Cărțile broșate reprezintă o metoda populară de finisare a cărților, beneficiind de cel mai bun cost și de o bună rezistență. Colile de interior sunt perforate la cotor și fixate cu termoclei de copertă cu o grosime superioară (170-300g/mp).

Carte broșată FlexiCover Standard III (coperta moale)
Blocul cărții este compus din mai multe caiete care pot conține 8, 12, 16 pagini după care sunt adunate și cusute cu ață, de obicei coperțile sunt flexibile, etapa copertării reprezintă introducerea blocului prin fixarea la cotor cu termoclei de copertă. O astfel de carte are avantajul unei rezistente ridicate, aspect premium și o deschidere superioară celor broșate, la un cost inferior celor cu coperți rigide (hardcover).

Carte legată HardCover Standard VII (coperta tare)
O carte finisata prin aceasta metodă este în general un produs cu coperți rigide, cu aspect superior și durabilitate ridicată. Din punct de vedere tehnologic fluxul presupune pregătirea blocului (operație care de obicei presupune coaserea colilor de interior), confecționarea coperților și introducerea blocului în coperți. Opțional poate fi adăugata o supracoperta, care sa asigure un aspect superior și o protecție suplimentară.

Carte spiralată
Această metodă de finisare este destinată în principal cărților de specialitate sau celor care necesita o deschidere de 180 de grade. Colile perforate în cotor sunt prinse împreuna cu ajutorul unei spire metalice duble de diametru adaptat grosimii blocului. Prin aceasta metoda pot fi legate cărti de pâna la 340 de pagini.